Schimb de experiență în domeniul siguranței alimentelor

Instituția care implementeaza:
01.08.2014 - 31.11.2014
Localităţi: Republica Moldova
Descrierea proiectului

Odată cu semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător RM-UE (DCFTA), Moldova a primit undă verde la export în UE. Dar, pentru a avea acces la piaţa de peste 500 de milioane de consumatori, producătorii moldoveni trebuie să fie competitivi.

Una din condiţiile Uniunii Europene pentru ţările care intenţionează să exporte produse alimentare, agricole şi de origine animală este să aibă un plan naţional de control al acestei producţii, numit Planului Naţional Multianual Unic de Control Integrat. În Moldova, de elaborarea lui se ocupă Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).

Pentru a elabora acest Plan în conformitate cu legislaţia UE, în cadrul unui proiect lituanian, 4 experţi moldoveni de la ANSA au efectuat o vizită de studiu de 5 zile în Lituania. În timpul instruirilor, participanţii s-au familiarizat cu Planul Lituaniei de control integrat, cu sistemul de audit veterinar şi al produselor alimentare şi cu diferite aspecte ale legislaţiei europene şi internaţionale în acest domeniu. Ei au vizitat şi unele companii lituaniene care sunt echipate cu sisteme proprii de control a produselor lor.

Vizita specialiştilor de la ANSA a fost finanţată de Ministerul Afacerilor Externe al Lituaniei, proiect implementat de Institutul Baltic al Businessului Agricol (BAVI).

Ca membru al Uniunii Europene, Lituania finanţează în Moldova proiecte din domeniile integrare europeană, dezvoltare regională, societate civilă, justiţie şi agricultură.

Denumirea proiectului: Consolidarea capacităților administrative ale angajaţilor Agenţiei Naționale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) din Moldova prin elaborarea şi aplicarea Planului Naţional Multianual Unic de Control Integrat pentru Moldova, în conformitate cu legislația UE